Consultație pediatrie
Consultație pediatrie
Evaluarea copilului „ca întreg” de la simptom până la înțelegerea contextului în care apare, cu tot ceea ce presupune evoluția lui și ceea ce determină îngrijorarea familiei. Discuția din cabinet implicǎ clarificarea până în cele mai mici detalii cu tot ceea ce presupune timp, răbdare și grijǎ, dar mai ales din perspectiva nevoilor copilului și a familiei.
Ecografie de șold
Ecografie de Șold
Bebelușii stau în burta mamei în diverse poziții de înghesuire. Pe măsură ce sarcina evoluează și copilul crește în uter, ei au tot mai puțin loc de a se întinde și de a se mișca.
Dacă se asociază și diverși factori, precum sarcina multiplă (gemeni, tripleți), lichid amniotic în cantitate mai micǎ (oligoamnios) sau factori de risc familiali (displazie de sold in familie, prezentația pelviana), ecografia de şold efectuată la timp (la 4-6 săptămâni) depistează precoce și aduce informații foarte utile pentru un diagnostic rapid al şoldului instabil. Este o investigație ușor de efectuat, rapidă și nedureroasă.
Ideal de efectuat unui copil care se află în confort, calm și hrănit anterior.
Ecografie cardiacă
Ecografie Cardiacă
Este bine sǎ știm cum pornesc copiii noștri în viața de adult, prin depistarea cât mai precoce a problemelor cardiace.
Ecografia cardiacă este o investigație medicală care foloseşte ultrasunete pentru a vedea structura şi funcția inimii. Nu are riscuri, este o procedură sigură, fără risc de iradiere, fără efecte secundare imediate sau la distanță. Este asemanatoare cu ecografia făcută de mamici în timpul sarcinii pentru a vedea bebelușul, doar că analizează cu atenție și în „în mișcare” inima şi vasele mari care vin şi pleacă de la inimă.
Cum se face ecocardiografia?
Micuțul pacient va sta aşezat confortabil pe pat sau în brațele unuia dintre părinți. Medicul aplică pe pieptul copilului gel și un mic transductor care emite şi receptioneazǎ ultrasunete pentru a obține imagini cu cavitǎțile şi valvele cardiace. Este necesară pentru a evalua funcția de pompǎ a inimii şi modul în care sângele curge prin valve şi prin vasele mari.
Examinarea dureazǎ íntre 20 şi 40 de minute. E important ca micuții noștri sǎ stea liniștiți. Gelul poate pǎrea puțin rece la început, nu pǎteazǎ și va fi şters la sfârşitul examinǎrii. Puteți aduce pǎturica preferatǎ, suzeta, jucǎrii care să le distragǎ atenția, puteți folosi cântecele sau filmulețe care sunt pe placul copiilor.
Dacǎ aveți un bebeluş hrǎnit cu formulǎ de lapte, aduceți biberonul cu dvs pentru situația în care i se face foame. Pentru un copil mai mare asigurați-vǎ cǎ a înteles cǎ examinarea e uşoarǎ, cǎ nu doare deloc şi cǎ tot timpul îi veți fi alǎturi.
Este recomandat ca bebeluşul/copilul sǎ poarte o bluzǎ cu nasturi/capse în fațǎ, care sǎ se desfacǎ uşor pentru a lǎsa toracele liber. Înainte de ecocardiografie copilul poate mânca normal.
Ecografie pulmonară
Ecografie Pulmonară
Pentru depistarea penumoniei la copilul care prezintă tuse, de mare ajutor în diagnostic este efectuarea ecografiei pulmonare.
Aceasta este o investigație complet inofensivă, comparativ cu radiografia pulmonară. Este ușor de tolerat de către copil pentru că îl implică în totalitate prin explicarea a ceea ce presupune, astfel încât copilul capătă încredere, devine curios și colaborează împreună cu medicul. Prin plusul de informații, părinții înțeleg evoluția copilului, iar decizia terapeutică se ia împreună.
Ca urmare a înțelegerii procesului, copilul primește tratamentul care i se potrivește și evităm consumul de antibiotic cât mai mult posibil.
Ecografie de coloană vertebrală
Ecografia de coloana vertebrală
În cazul în care copilului dvs. i-a fost recomandatǎ ecografia de coloanǎ vertebralǎ probabil medicul a văzut anumite „stigmate” la nivelul corpului copilului, regiunea posterioară (de ex. smoc de păr, nevi, foseta prescratǎ).
Cu cât este efectuată mai precoce, în prima lună de viață, cu atât mai bine, pentru o bună vizualizare a structurii coloanei vertebrale. Examinarea se face cu copilul culcat pe burtă și părintele alături pentru a-l alina.
Ecografia transfontanelară
Ecografia Transfontanelară
Se adresează copilului mic, care are încă deschisă fontanela, calea către examinarea creierului.
Se recomandă copiilor care au avut un istoric de suferință la naștere, copiilor născuți prematur, dar și în anumite situații particulare care apar pe măsură ce copilul se dezvoltǎ. Cu cât copilul este mai calm cu atât este mai ușor de executat de către medic.
La anumiți copii este necesar a se efectua in „dinamică”, adică necesită repetarea ei în funcție de ceea urmărește medicul care cunoaște evoluția copilului.
Ecografia abdominală
Ecografia Abdominală
Ecografia abdominală este o modalitate de screening, dar și o modalitate de diagnostic.
- Screeningul prin ecografie abdominalǎ presupune identificarea unor posibile probleme structurale ale anumitor organe (ex. la rinichi, prin identificarea dilatațiilor la nivelul bazinului renal). Evaluarea imagisticǎ aduce clarificǎri pentru medicul care urmărește copilul și conferă părinților înțelegerea a ceea ce presupune urmărirea stării de sănătate a copilului în anumite contexte (ex. febră sau creștere deficitarǎ), astfel încât părintele informat aduce copilul la medic la timp și este evaluat și tratat precoce.
- Ecografia în scop de diagnostic. Când copilul vine la cabinet cu anumite acuze (durere, disconfort prelungit sau anumite simptome pentru care nu avem o cauzǎ clară) evaluarea ecograficǎ poate fi de ajutor în diagnosticul copiilor. Copilul implicat o percepe ca pe o joacă „de detectiv” și colaborarea cu medicul devine mai ușoară.